Istoria covorului persan

Covoarele persane sunt poate cele mai cunoscute covoare de la noi. Acestea sunt țesute manual și provin din fostul imperiu persan si ele reprezintă o parte integrantă din viața și cultura iraniană.

Sfaturi pentru intretinerea si curatarea covoarelor

Pentru a pastra covorul intr-o stare buna nu este nevoie de un echipament sofisticat sau de tehnici speciale.

Covorasele de baie

Tipuri ale covoraselor de baie: avantaje si dezavantaje ale acestora

marți, 27 mai 2014

Covorul rosu - de ce rosu si mai ales de cand

Covorul roşu este utilizat în mod tradiţional pentru a marca traseul parcurs de şefii de stat sau reprezentanţi importanţi ai statului în cadrul unor ceremonii. Insă în ultimele decenii , obiceiul a fost extins şi pentru VIP-uri si celebrităţi, la marea majoritate a evenimentelor culturale sau sociale importante. Se stie ce importanţă este acordată apariţiei VIP-urilor pe covorul roşu la decernarea premiilor Oscar sau la Festivalul de la Cannes.


VIP-uri pe covorul rosu Cheryl Cole - aparitie pe covorul rosu
Cea mai veche referire la covorul rosu, apare in piesa de teatru scrisa de Eschil in anul 458 i.c., „Agamemnon”. Cand personajul principal se intoarce din Troia, soţia sa răzbunătoare, Clitemnestra, il intampină cu o potecă rosie pe care il indeamnă să păşească:
"Acum iubitul meu, coboară din carul tău, dar piciorul tău să nu atinga pămantul, domnul meu”.
Agamemnon, stiind că doar zeii au dreptul la un asemenea lux, raspunde emoţionat:
"Eu sunt un muritor, un om. Nu pot călca pe aceste splendori fără ca frica să nu mă insoţească"

 Majoritatea personalitatilor de stat sunt primite cu covorul rosu

Covoarele orientale care apar in pictura Renasterii au adesea culoarea principală, roşul. In aceste tablouri covoarele marchează drumul spre tron sau imbracă podiumul pe care sunt pictate personajele principale sau figurile sacre.

In anul 1821, pentru a saluta sosirea Presedintelui Statelor Unite James Madison, a fost întins un covor roşu. Apoi în 1902, la New York, s-au intins mai multe covoare roşii pentru călătorii care urcau in trenul 20th Century Limited. Acest moment este considerat a sta la originea expresiei "tratament de covor roşu".

sâmbătă, 24 mai 2014

Covoarele Ziegler

Covoarele manuale Ziegler fac parte din colecția celor mai apreciate și cumpărate covoare manuale din lume în acest moment. Covoarele  "Zeigler" au devenit un gen de covor manual la granița dintre modern și traditional. Aceste covoare pot fi fără ciucuri sau cu ciucuri mici, cu lană tunsă foarte scurt, lâna fiind de cea mai bună calitate, cu motive florale stilizate, cu patină de cele mai multe ori. Se folosesc ca accesorii atât în interioare moderne cât și traditionale și sunt accesibile ca preț.

Covor Ziegler - Farahan, Faraghan tesut in Afganistan si vandut cu 12000 lei

 Covoarele Ziegler sunt influențate direct in ceea ce priveste tehnica de tesut dar și de modelele lor ,de catre celebrele covoare persane Mahal și Sultanabad.Cu toate acestea, covoarele Ziegler sant produse în dimensiuni mai mari, au un design mai simplu și mai puține culori.
Cu toate ca nu au o densitate mare de noduri (160-200.000) lana lor este de calitate foarte buna si covoarele sunt considerate extrem de durabile.

Covor Ziegler - tesut in Turcia si scos la vanzare cu 500 lei
 Covoarele manuale Ziegler sunt realizate in Pakistan sau India însă de puțin timp acestea sunt produse și în alte țări.  Globalizarea iși spune cuvântul și in acest domeniu, al producerii covoarelor. Deși intr-o perioadă se realizau doar în zonele tradiționale, în ziua de azi acestea se țes cam în orice țară care dorește sa se bage in asemenea afaceri. Covoarele Ziegler originale sunt prețuite de colectionari.

Ziegler este un nume de familie comun german care înseamnă "brick-maker" - in traducere libera fauritor de caramizi.
Ziegler - Farahan Covor Afgan

Ziegler a fost o companie anglo – elvețiana din Manchester producătoare și distribuitoare de covoare persane la sfârșitul secolului 19 și inceputul secolului 20. Compania avea ateliere in Tabriz și Sultanabad (azi Arak). Desenele lor erau prelucrări ale tradiționalelor covoare manuale persane folosind ultimile tehnologii de colorare (naturală) și folosind cei mai buni artizani din zonă. Modelele erau mai indrăznete, iar culorile mai puțin stridente decât cele tradiționale.




joi, 24 aprilie 2014

Cum curatam covorul de pete

Cei mai multi dintre noi ne confruntam cu petele lasate pe covor, mai ales daca avem copii mici. Insa putem rezolva destul de usor acasa petele lasate pe covor de unele alimente cum sunt ciocolata, cafeaua, ceaiul, berea, vinul, oule, laptele, zaharul sau inghetata. 

cum curatam covorul murdar

Iata solutiile de curatare pe care fiecare le poate prepara:
- pentru cafea, ceai, bere si vin se amesteca o lingura de detergent obisnuit cu 1/3 cana de otet si 2/3 cana de apa;
- pentru ciocolata, oua, lapte, inghetata sunt necesare o cana de apa in amestec cu 2 linguri de amoniac si o lingura de detergent obisnuit.


Dupa prepararea solutiilor de curatat se procedeaza astfel:
1. se indeparteaza excesul de aliment cu un burete daca este lichid sau un obiect abraziv daca este solid;
2. se aplica solutia de curatat pe pata frecand usor locul respectiv;
3. se taponeaza locul petei de multe ori cu prosoape absorbante, atat pe fata covorului cat si pe spate, pana cand covorul este aproape uscat.
In cazul in care pata nu a fost indepartata in totalitate se aplica o solutie de curatat din comert si se procedeaza ca si in cazul unei curatari normale.

joi, 17 aprilie 2014

Cel mai scump covor vandut vreodata

Cel mai scump covor cumpărat vreodată, a fost vândut în cadrul unei licitaţii Sotheby, organizată la New York, cu suma de 34 milioane dolari, un preţ de trei ori mai mare decât cel plătit până la acel moment pentru un covor. 
Cel mai scump covor de pe glob - 34 milioane de dolari
Covorul aparţinea colecţiei Clark şi este, probabil, de provenienţa Kerman .
Cumpărătorul este Jason Nazmiyal, proprietarul binecunoscutei companii americane Nazmiyal Collection.


Jason Nazmiyal persoana care a cumparat cel mai scump covor de pe glob

sâmbătă, 31 august 2013

Covoarele Baluch

Covoarele Baluch sunt covoare tesute de mana in partea de sud a Iranului de catre triburile nomade Baluch . Majoritatea covoarelor Baluch sunt tesute in provincia Sistan - Baluchistan , care este la limita extrema de sud-est a Iranului . Aceste covoare mai sunt lucrate si in provincia Khorassan , care este la nordul Iranului .
Cei din triburile Baluch tes aceste covoare urmand o traditie persana veche , care dateaza de mii de ani in urma . In culorile covoarelor Baluch predomina de obicei un visiniu cu bleumarin inchis si accente de fildes . Aceste covoare au un  model general , sau un design de covor de rugaciune insa de obicei nu gasesti acelasi desen la doua covoare.



Caracteristica cea mai dominanta a covoarelor Baluch este un model format prin repetarea medalioane ce reprezinta stilizarea extrema a piciorului de camila sau in forma de para inconjurat din toate partile de frontiere geometrice . Rezultatul este un design foarte geometric si complicat care imprumuta mare parte din stilul turkmen , mai ales in utilizarea motivului de " Gul " .Covoarele Baluch sunt de o calitate excelenta, acestea putand rezista foarte multi ani.
Dimensiunile covoarelor Baluch sunt de obicei mici ( 2 x 3 pana la 4 x 6 metri ) . Exista dimensiuni mai mari , dar sunt greu de gasit . De obicei covoarele sunt aproape patrate .
Culoarile acestor covoare: rosu sau albastru in contrast cu stropi de culoare alba , galben si portocaliu . Ele sunt lucrate din lana moale. Majoritatea covoarelor Baluch provin de la triburile Taimani din Afganistan si triburile Baluch din Iran



Cel mai mare covor din lume care a intrat in cartea recordurilor

Covorul care a intrat in Cartea Recordurilor sub titulatura de Cel mai mare covor din lume, a fost produs în Iran si a fost creat de artistul iranian Ali Khaliqi împreună cu alţi 1200 de de artişti din oraşul Neyshaboor din provincia Khorasan Razavi.
Covorul cu o dimensiune de 133 de metri lungime şi aproape 48 de metri lăţime, ţesut manual, se află în Moscheea Sheikh Zayed din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite.


 Covorul este decorat cu modele tradiţionale persane şi este pictat în culori naturale. Lâna a fost folosită în proporţie de 72% iar restul este bumbac. Ţeserea acestui covor impresionant a durat 18 luni de muncă asiduă în două schimburi.


Iranul este cel mai mare producător şi exportator de covoare ţesute manual din lume.

duminică, 18 noiembrie 2012

Cum curatam covoarele din fibre naturale

Cu toate ca sunt fragile covoarele din fibre naturale pot sa-si pastreze aspectul proaspat ani la randul, daca sunt intretinute corect.
In magazine se gasesc tot felul de covoare din fibre naturale: lana, iarba de mare, bambus, sisal , iuta, bumbac etc.

Iata cateva sfaturi pentru a putea curata corect aceste covoare din fibre naturale:

1 Citeste cu atentie eticheta

Primul lucru pe care trebuie sa-l faci cand vrei sa achizitionezi un covor din fibre naturale este sa citesti ce scrie pe eticheta. De obicei, fabricantii ataseaza informatii despre intretinerea acestuia. De asemenea, nu ezita sa ceri detalii comerciantului. Este bine sa cumperi numai dupa ce esti in cunostinta de cauza. Astfel, nu vei risca sa strici covorul si nici nu vei avea surpriza neplacuta de a descoperi ca procedura de intretinere este prea complicata.



Foloseste matura sau aspiratorul, dupa caz

In cazul fibrelor din lemn, poti folosi un aspirator pentru a extrage praful. Nu insista pe anumite zone, apasand, pentru ca s-ar putea ca aparatul sa deterioreze covorul. In schimb, poti sa treci cu aspiratorul usor, de mai multe ori, pentru a fi sigur ca ai curatat bine zona.
In cazul covoarelor foarte delicate, cum sunt cele din matase, este indicat sa folosesti mai degraba o matura, decat un aspirator, pentru a proteja fibra. Covoarele orientale sunt realizate din lana sau matase. Pentru acestea din urma, perierea trebuie facuta cu grija. In cazul utilizarii unui aspirator, trebuie protejate marginile, pentru ca acestea sa nu fie prinse de puterea de absorbtie.

Scoate petele cu grija

Petele trebuie scoase imediat, pentru ca ele sa nu devina permanente. In primul rand, se inlatura excesul de lichid cu ajutorul unei carpe absorbante sau al unui prosop curat.
Pentru a scoate petele de pe covor, foloseste o carpa curata. O poti inmuia intr-un detergent, pentru ca apoi sa cureti usor zona patata. Ai insa grija la excesul de apa. Prea multa apa poate sa distruga fibra. Sisalul, de exemplu, este un material care se pateaza usor si care este foarte vulnerabil la apa. Nici iuta nu rezista bine la apa, acest tip de material putand sa fie atacat de mucegai. In cazul covoarelor din iuta, uneori se poate ca apa sa decoloreze suprafata udata.
Nu folosi aparate cu aburi sau detergenti ori substante puternice. Dupa ce ai scos pata, usuca zona cu o alta carpa, curata si uscata. Este foarte important sa usuci zona deoarece fibrele umede tind sa se contracte si sa se increteasca.

Apeleaza la o firma specializata

Una dintre cele mai simple si mai sigure metode de a curata corect covorul natural este sa apelezi la o firma specializata in curatatorie si spalatorie de covoare. Intr-un astfel de loc, covorul este inspectat, pentru a constata diverse detalii utile in procesul de curatare: gradul de uzura al materialului, defecte de fabricatie (daca este cazul), tipul de problema sau de pata etc. Apoi se stabilesc solutiile potrivite si se folosesc aparatura si substantele adecvate.